La doi pași de titlul mondial

La doi pași de titlul mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

De ieri este oficial: JoJo Dan mai are doar doi pași până la titlul mondial. Un meci eliminatoriu în toamnă și apoi marele test, cel mai probabil în primăvara anului viitor.Promotorul Chris Gănescu a așteptat deznodământul întâlnirii dintre JoJo și argentianul Sergio Gomez, disputată vineri la București în cadrul galei Invincibilii 4, pentru a da marea veste. „Șefii WBC au anunțat că Ionuț va fi cu siguranță unul dintre cei doi boxeri care își vor disputa șansa de a ajunge challenger la titlul mondial. Nu știm cine va fi al doilea și unde se va disputa meciul, important că unul dintre ei va fi JoJo”, a spus Gănescu.

Ionuț Ion aștepta această veste de cel puțin un an. „Sunt pregătit și aștept să ajung cât mai repede sus. Am deja 25 de meciuri câștigate, trebuia să mi se dea o șansă. Nu contează cu cine voi boxa după, poate să fie și Many Pacquaio sau Floyd Mayweather”, a declarat campionul NABA și WBC Continental Americas la „ușoară”. Cum JoJo Dan a devenit un brand în România, președintele FR de Box, Rudel Obreja, vrea să organizeze meciul eliminatoriu la București.
Vineri seară, la sala Rapid, JoJo a obținut cea de a 25-a victorie la profesioniști, dar succesul conturat la finele celor 12 reprize a fost unul pentru care a trudit din greu. Sergio Gomez a dat dovadă de o rezistență ieșită din comun, terminând meciul în picioare deși a încasat câteva sute de pumni. În aceeași gală, Viorel Simion l-a învins la puncte, după 12 reprize, pe kenyanul David Kiilu, păstrându-și centura WBC Mediteranean la „pană”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×